Simona Preda

Cabinetul albastru

„O femeie se îndrăgostește de trei ori și de fiecare dată lucrurile se repetă. Povestea se derulează în Bucureștiul artistic, văzut cu ochii provincialei și revizuit in cabinetul unei psihologe. Actualitate, viziune feminina, o poveste cu emoție și suspans. Simona Preda creează romanul unei voci feminine pe care o auzi în minte spunându-și povestea cu un soi de autenticitate ce amintește de amprenta literaturii interbelice românești”. (Cristina Bogdan)


CRONICI/ RECENZII:

Dan Romașcanu: Un debut de calitate: „Cabinetul albastru”, de Simona Preda (filme-carti.ro/)

„Simona Preda scrie desigur proză feminină în sensul în care eroina principală și o mare parte din restul personajelor sunt femei, și deci perspectiva narațiunii este una feminină. Ea nu este în niciun moment însă nici dulceagă și nici lejer-senzuală, precum în cărțile cu coperți lucitoare și strident colorate. Lipsesc cu desăvârșire orice referiri la sex în destăinuirile către psiholoaga, cea mai explicită referință este cea în care eroina regreta că nu a fost iubită ‘așa cum a iubit-o Henry Miller pe Anaïs Nin’Avem parte în schimb, ca cititori, de o analiză psihologică atentă și sensibilă, de o relatare autentică și sinceră, care își implică cititorii,  despre viața și trăirile unei femei contemporane nouă, pe care ajungem să o cunoaștem și să o simțim aproape. Simona Preda a scris o carte de debut care este atât de bună încât o obliga să continue, însă cel puțin la același nivel de calitate și de emoție.” (Dan Romașcanu)

Genu Diaconu: Amator de critică: despre „Cabinetul albastru”, de Simona Preda (https://omiedesemne.ro/)

„În „Cabinetul albastru” Simona Preda reușește cu naturalețe și eleganță să se elibereze de haina criticului și să se arunce fără plasă în vidul deloc monocromatic „al apei, al aerului, al cerului” al acestui roman pe care îl consider un foarte bun început pentru ceea ce va urma. Simona a îmbrăcat, sper că nu doar temporar, ținuta ceva mai casual a romancierului și a reușit să o poate cu acea delicatețe caracteristică din care de altfel și-a și extras energia necesară pentru a putea înălța, cu forță, talent și sensibilitate, un construct narativ convingător și, sper eu, durabil.” (Gelu Diaconu)

Cosmin Perța: Cabinetul albastru: o pledoarie pentru viață (pressone.ro)

„Dincolo de povestea în sine, fascinantă prin diversitate și nuanțe traumatice, dar tocmai prin aceasta atât de asemănătoare cu parcursul unei vieți reale, cartea Simonei Preda poate fi văzută și ca un mic manual practic de psihoterapie, cu atât mai util celor care încă nu au avut această experiență pe cont propriu. În cele din urmă mesajul este unul pozitiv, chiar și din cele mai adânci neguri, mai încâlcite și mai dezarmante situații se poate ieși și renaște. Există realitate și dincolo de anxietate și depresie și prin aceasta este o adevărată pledoarie pentru viață. Cum spune chiar eroina: „Suntem ceea ce credem că am uitat”, dar asta e doar cheia, niciodată finalul nu e acolo.” (Cosmin Perța)

Adrian Lesenciuc: Deplasarea spre verde (http://tribuna-magazine.com/)

„Cu certitudine, Simona Preda nu poate rata întâlnirea cu lectorii, printr-o carte de care s-a despărțit și în apele căreia, cred, nu a ratat întâlnirea cu sine. De fapt, privind prin fereastra deschisă de Magritte, cred că se poate afirma despre Cabinetul albastru fără a greși : Ceci n’est pas un livre. Între coperte se închide un univers, o viață, totul redat cu o incredibilă siguranță auctorială, cu sinceritate și emoție. O poveste solară despre deplasarea spre verde, cu toată ambiția cailor negri de a trage cupeul dincolo de limitele spectrului vizibil.”(Adrian Lesenciuc)

Grațiela Benga: Ochi tulburi, orbite albe (Revista Orizont)

„Registrul realist și filonul vizionar-simbolic sunt răsucite de vocea narativă ca lanţurile ADN-ului. Tocmai această împletitură a planurilor face ca povestea să resoarbă convenţionalismul unor personaje episodice și să ţâșnească din straturile adânci ale sensurilor. Tra(u)ma, tensiunea și eșecul nu sunt efectele unor autoiluzionări infantile sau ale falsei conștiinţe, mai mult sau mai puţin credibile. Ele își au obârșia în neodihna comprehensivă a protagonistei, care mărturisește eșecul individual și vigoarea umanităţii (concentrată într-o carte ce se va scrie, în împunsătura unui ac pe etamină sau în ochii strălucitori ai unui copil). Cu povestea lui despre orbire, cunoaștere și unicitate, Cabinetul albastru arată că, deși cu ocoluri și răsuciri, o călătorie necesară (care distinge daimonul de demonii interiori) poate sălta tensiunea emoţionalului fără să o confunde cu sentimentalul. E al doilea debut în roman al unui critic anul acesta, după Cornul inorogului scris de Bogdan Creţu. Şi, cu toate deosebirile majore dintre cele două, e tot un roman (stratificat) al creaţiei și al morţii.” (Grațiela Benga)

Adrian G. Romila: Despre moarte și alți demoni (Convorbiri literare)

„Dincolo de proza lichidă, învăluitoare, aglutinantă, cu puternice inserții psihanalitice (visele cabaline – a se vedea, între altele, multele plimbări imaginare prin Paris în trăsura-dric trasă de patru cai negi și orbi, obsesia ochilor și a oglinzii, prezența păpușilor, rolul mamei și al bunicii, vecinătatea stranie a morților de tot felul, simetriile tipologice, tensiunile sexuale nedescărcate) și cu evidente irizații cromatice (prezența culorilor e o veritabilă bornă redundantă a relatării), cred că romanul Simonei Preda e și un excurs de fenomenologie. Desigur, sub forma unei ficțiuni, deși n-ar trebui uitat că naratorul feminin a absolvit filosofia și și-a petrecut studenția printre iubitori de abstracțiuni și de speculații.” (Adrian G. Romila)

Stelian Țurlea: Cartea de luni: Cabinetul albastru (https://www.amosnews.ro/)

„Anul trecut, Doina Ruști, coordonatoarea colecției Biblioteca de proză contemporană a Editurii Litera, a îndemnat-o să transforme un text nedefinitivat într-un roman și, potrivit propriilor declarații, Simona Preda s-a conformat, cu reticențe, dar a reușit acest prim roman excelent, apreciat drept „o bijuterie de carte”, care3 se citește rapid și cu plăcere, un roman psihologic, narat la persoana întâi, care pune lumina înainte de toate pe feminitate.” (Stelian Țurlea)

Blog Discutabil: Cabinetul albastru (blogdiscutabil.com)

„Gări, compartimente, un oraș de provincie, Bucureștiul ca o scăpare. Supraviețuire în fața morții. Moartea, la o aruncătura de băț. Moartea primei iubiri, moartea primei mari iluzii, moartea primului Iubit, moartea cailor, moartea iepurelui, moartea minții, moartea timpului, moartea ochilor, moartea trupului, frica de moarte, moartea fricii”. ( Blog Discutabil)

Raluca Elgyar: Viața nepovestită nu merită trăită (https://www.bookblog.ro/)

”Am așteptat cu nerăbdare să citesc Cabinetul Albastru, o carte diferită de celelalte scrise de autoare. Dacă Regina-mamă, Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea, apărută în 2018, este cartea unui istoric, scrisă cu finețe psihologică și un fler pentru poveste, Cabinetul Albastru este, în esența ei, o altă dimensiune a personalității autoarei. Bucureștiul artistic, cabinetul unei terapeute, trei povești de dragoste și o voce feminină profundă, frumoasă, cu parfum de interbelic – toate alcătuiesc o carte pe care o citești într-o zi ploioasă și care te marchează și te cucerește fără să îți dai seama. Personajul feminin principal pictează icoane, dar nu reușește să deseneze ochii personajelor religioase. Ochii care văd dincolo de realitate… Discuțiile din cabinetul terapeutei sunt pretextul și mijlocul prin care se formulează întrebări și nu se caută neapărat răspunsuri. Cartea poartă, cu siguranță, amprenta unei scriitoare care are multe de spus și de împărtășit.” (Raluca Elgyar)

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Cabinetul albastru, de Simona Preda, Editura Litera (gazetadambovitei.ro)

Simona Preda ne introduce firesc în mai multe nișe mai puțin vizibile și accesibile ale interiorului, ale interiorului care își lasă parțial deschise anumite uși și integral altele, forme de desfaceri prin care sunt ușurate accesări ale limitelor adânci ale firii umane, zonele care de obicei rămân cât mai ascunse, cât mai ascunse și pregătite adesea și firesc pentru un fel de uitare, pentru ducerea lor într-un teritoriu în care se vor obișnui cu u  regim dur al durerii, al durerii permanente, al acelei dureri nu va fi ostoită vreodată sau dacă nu este adusă în aceste încăperi în care pot fi văzute, înțelese și spuse. (Gabriel Enache)